Filme online SF
|
Data Adaugarii: 07 Octombrie 2012 | Vizionari: 8838 | Gen: Actiune
Lockout (2012) Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Snow e un bărbat ce a fost acuzat pe nedrept că a făcut spionaj împotriva Statelor Unite ale Americii. Snow e un agent guvernamental foarte bine pregătit, dar care acționează după insticte și reguli proprii, încălcarea ordinelor fiind un fel de specialitate a sa. Șansa lui de a-și recăpăta libertatea apare atunci când Emilie, fiica președintelui american, devine ostatică într-o închisoare spațială, unde deținuții s-au răsculat și au devenit violenți. Închisoarea spațială e cea mai sigură tocmai pentru că nu este pe Pământ și îi ține departe de ceilalți oameni pe cei mai periculoși criminali. Emilie, fiica președintelui, merge în acea închisoare pentru a face niște investigații, dar îi subapreciază pe deținuți și e luată ostatic. Deși Snow reușește să se inflitreze în ”casa de nebuni spațială” și să o salveze pe Emilie din mâinile deținuților dezlănțuiți, aceasta nu vrea să părăsească închisoarea pentru că mai sunt și alți ostatici aflați în pericol, de a căror soartă ea se simte responsabilă. |
|
|
Data Adaugarii: 07 Octombrie 2012 | Vizionari: 8800 | Gen: Actiune
Iron Sky (2012) În ultimele zile ale celui de-al doilea Război Mondial, participanţii la un program spaţial secret al naziştilor scapă de distrugere evadând pe partea întunecată a Lunii. Timp de 70 de ani, naziştii construiesc în cel mai mare secret o fortăreaţă spaţială gigantică, cu o flotă imensă de farfurii zburătoare. Nu peste mult timp, această armată de neoprit va porni înspre Pământ, vestind întoarcerea triumfătoare a celui de-al Patrulea Reich! |
|
|
Data Adaugarii: 07 Octombrie 2012 | Vizionari: 3954 | Gen: Actiune
Prometheus (2012) O echipa de exploratori descopera un indiciu legat de originea omului pe Pamant. Indiciul va duce echipa prin cele mai intunecate cotoloane ale planetei, unde vor avea de dus o lupta infricosatoare pentru a salva viitorul rasei umane. Corporatia Weyland, condusa de Peter Weyland, construieste de 50 de ani ceea ce in viziunea lor va fi o lume mai buna. E anul 2023, iar Peter Weyland e convins ca acum ca oamenii au devenit noii zei si pot crea cyborgi ce, in curand, nu vor mai putea fi deosebiti de fiintele umane. |
|
|
Data Adaugarii: 05 Octombrie 2012 | Vizionari: 3269 | Gen: Actiune
The Adventures of Pluto Nash (2012) In anul 2087, resursele naturale ale Pamantului au fost in mare parte folosite, iar un numar din ce in ce mai mare de oameni s-a mutat pe Luna. Pluto Nash a fost exilat pe Luna si acum detine un club de noapte in colonia "Mica America". El este cautat de Morgan, un gangster care vrea sa-i cumpere clubul, insa Pluto nu se gandeste sa-l vanda. El descopera ca Morgan este in stransa legatura cu Max Crater, un puternic individ al carui scop este sa puna stapanire pe intreaga Luna. |
|
|
Data Adaugarii: 05 Octombrie 2012 | Vizionari: 2640 | Gen: Drama
Recreator (2012) Acest film nu are descriere. |
|
|
Data Adaugarii: 04 Octombrie 2012 | Vizionari: 2187 | Gen: Thriller
The Philadelphia Experiment (2012) Experimentul Philadelphia este unul dintre cele mai cunoscute experimente ce au avut loc ?n timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, la care au luat parte marii savanti ai timpului. In acest film guvernul incearca printr-un proiect ?ndraznet sa reinvie primul experiment "Philadelphia" din cel de-al Doilea R?zboi Mondial, ce incerca sa faca invizibila o nava de lupta. Cand acest al doilea experiment reuseste, aduce inapoi vasul "The Eldridge" ce a disparut ?n primul experiment din 1943. Acesta nu se dovedeste a fi un lucru bun si totul devine un iad, iar singurele personaje care mai pot salva situatia sunt Lea, singurul supravietuitor al primului experiment, si nepoata sa, Ullerup. |
|
Pagini : « Precedenta 1 2 ... 4 5 6 7 8 ... 48 49 Urmatoarea »
|
|